Rudyard Kipling – 150 ani de la naştere

Rudyard Kipling (n. 30.XII.1865, Bombay, India-d. 18.I.1936), a fost un poet şi prozator britanic, celebru pentru povestirea „Cartea junglei„. Rudyard_KiplingEroul principal al acestei istorii fascinante este băieţelul Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană cu ajutorul  ursului Baloo şi al panterei Bagheera, el trebuind să lupte cu tigrul Shere Kan.

Cartea Junglei este cartea dragostei pentru natura străveche, în care puține s-au schimbat de la începutul lumii.Zoe Dumitrescu-Bușulenga


Rudyard Kipling a fost desemnat laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907 „…pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială„.

Poezia sa „Învaţă de la toate” este o operă filosofică, citită, tradusă, şi cântată în majoritatea ţărilor lumii:

Învaţă de la ape să ai statornic drum,

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.

…Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,

Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

 

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în Din adâncurile sufletului, personalităţi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s