125 ani de la stingerea din viaţă a lui Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău, Moldova/România – d. 22 august 1890, Mirceşti, România), a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creatorul teatrului românesc şi o personalitate marcantă în istoria Moldovei şi a României.Vasile Alecsandri

Citate celebre de Vasile Alecsandri: 

  • Eu, de câte ori aud doina, îmi pare, că aud Moldova, plângând după gloria sa cea veche.
  • Românul îşi iubeşte pămânul ca un rai, din care tiraniile cele mai crunte nu îl pot izgoni.
  • Acel ce-şi vinde ţara, îşi vinde neamul său !
  • Limba este cartea de nobleţe a unui neam.
  • O limpede picătură de rouă reflectă mai mult cer, decât pământul.

Flori de nufăr

Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie

                        Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie.

                        Sunt zâne ce se scaldă în fragedele zori?

                        Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori.

                        Virginele în apă intrat-au cu sfială,

                        Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală,

                        Şoptind, privind în undă albastrul cer senin,

                        Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân.

                        O rază aurie prin stuhul des pătrunde

                        Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde

                        Comori de tinereţe, comori de fericiri,

                        Încântătoare forme de albe năluciri.

                        Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide.

                        O mândră copiliţă apare, iese, râde

                        Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori,

                        Apar la foc de soare doi nuferi plutitori.

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în De ce îmi iubesc eu Patria, Din adâncurile sufletului, personalităţi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s