Claudia Partole la ceas aniversar

Claudia Partole, scriitoarea îndrăgită a picilor, şi-a dorit foarte mult profesia de medic. Dar a ajuns să fie scriitoare, iar acuma tratează prin… cuvânt. Zice că a alcătuit şi o formulă specială pentru cititorii săi: „Cuvântul poate lecui”. Cel mai mult preţuieşte clipa, astfel, reuşeşte să dea viaţă magică fiecărui cuvânt din scrierile sale. 

Claudia PartoleO seară lină, plină de albastru

Se-aşterne peste lumea obosită!

După o fugă bună prin urzici

Şi ziua e de-acum îmbătrânită…

Abia-şi coboară grijile din spate,

Se uită la averea adunată

Şi intră-n vis la sora ei din mâine,

Care cuminte, dar grăbit-o aşteaptă.

Claudia Partole s-a născut la 14 iunie 1955 în s. Cotova, Drochia. A făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Jurnalistică. 

A publicat volumele: „Să creşti mare, puişor”, „”Muţunache cu Tractorul-Salvator”, „Anotimpuri – Surioare”, „Mahalaua veselă”, „Un mare calendar pentru tine mic ştrengar”(versuri), „În aşteptarea mamei” (proză), „Are mama fată mare” (versuri), „O clipă” (eseuri), „Unde eşti ren” (dramaturgie), „Eu sunt” (versuri), ş.a. 

Premii şi distincţii: 

  • „Diploma de onoare Andersen”,
  • „Premiul Vasile Vasilache”,
  • Laureată a Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun roman, anul 2010,
  • Premiul „Cartea anului” la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Chişinău, anul 2005, etc…

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în Copiii şi lectura, personalităţi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s