Înveşniceşte-mă

Ah, noaptea cea de vară nu are-asemănare

 Luceafărul îmi pare semn de întrebare

Adoarme rândunelul lângă rândunică

Şi cineva pe nume undeva mă strigă.
Încet şi pe furişe mă grăbesc afară.
La margine de lume cântă o vioară.
Şi plopul singuratic stelele veghează.
Frumoase, trei copile pentru zei dansează.

Copilele dansează, lebede pe ape.
Eu parcă le-aş cunoaste,
le admir de-aproape.
Surâde cea mai mică, cea mai trestioară.
Începe să mă plouă pulbere stelară
Mă-ntorc în zori de ziuă, roua când se lasă.
Aştept măritul Soare, aştept în prag de casă.
Răsună clopoţelul: Ce mai faci, bădiţă ?
Şi tu cobori cărarea la portiţă.

Învesniceşte-mă, clipă, te rog.
Eterna patimă, fii cu noroc.
Călăuzeşte-mă, dorule-dor,
învaţă-mă să iubesc şi să mor.

Autor: Dumitru Matcovschi

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în Din adâncurile sufletului, personalităţi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s