Momente inedite din viaţa lui Mihail Lomonosov

Marele savant rus, cărturarul Mihail Lomonosov, s-a născut la 19.XI.1711, în satul Denisovka şi la 15.IV.1765 a trecut în nefiinţă în oraşul Sankt-Petersburg.sSavantul rus Mihail Lomonosov

M. Lomonosov este considerat pe bună dreptate primul mare om de ştiinţă din Rusia. Printre preocupările lui putem enumera: chimia, fizica, astronomia şi geologia, lingvistica, istoria, economia, a descoperit prezenţa atmosferei în jurul planetei Venera, a realizat proiectul Universităţii din Moscova, a fost membru al Academiei Imperiale din Sankt-Petersburg, lista poate fi continuată…

La sigur, biografia ştiinţifică detaliată a savantului rus, o veţi găsi în numeroase surse de încredere, noi, însă, dorim să vă delectăm cu cîteva momente mai puţin cunoscute şi atractive din biografia lui Mihail Lomonosov:

 

  • Născut şi educat într-o familie de pescari înstăriţi din nordul Rusiei, M. Lomonosov a avut parte de o şcolarizare demnă, cu gramatică şi aritmetică predată de slujitorul bisericii locale. Dar, la vârsta de 19 ani, el decide să-şi facă urgent paşaport şi porneşte pe jos spre Moscova. Doar a treia zi avea norocul să întâlnească o caravană de trăsuri ale pescarilor, şi aşa va călători 3 săptămâni pînă la destinaţie.
  • Înafară de cîteva cămăşi şi un cojoc, Lomonosov a luat de acasă 2 cărţi: “Aritmetica” lui Magniţky şi “Gramatica” de Smotriţky. Ca să fie admis la studii în Academia greco-slavonă, viitorul savant a falsificat documentele, pentru a se prezenta ca fiu al unui nobil din regiunea nordică.
  • În 1748 Lomonosov a scris o odă în cinstea aniversării împărătesei Elisabeta, și pentru aceasta a primit două mii de ruble. Potrivit legendei, în trezorerie erau doar monede de cupru și premiul i-a fost oferit din aceşti bani. Pentru a livra toată suma de două mii de ruble au fost încărcate 2 trăsuri pline cu saci. Faimos premiu !

       Poetul A. S. Puşkin spunea: “ Lomonosov a fost un om măreţ ! De la Petru I pînă la Ecaterina a II-a, el a fost unicul promotor autentic al iluminării. Mihail Lomonosov a fondat prima universitate. El însuşi a fost prima noastră universitate!”

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în curiozităţi, personalităţi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s