O mică povestire cu mari învăţături:

FETIŢA LINIŞTITĂ 

Aceasta a avut loc pe litoralul mării, într-o vară foarte călduroasă, când zilele cu cer senin se ţineau lanţ una de alta şi văzduhul era plin de aromele acestui anotimp încântător, dar şi de prospeţimea ce venea de la întinsul apei. O creaţie a Lui Dumnezeu cu adevărat fantastică!

S-au întâlnit aici mai mulţi copii, veniţi la odihnă. Toţi erau veseli, isteţi, îndrăzneţi, unii dintre ei chiar din cale afară de îndrăzneţi. Mai pe scurt, erau tare gălăgioşi, că fiecare vroia să arate câte şi ce anume ştie el, căutând neapărat să fie primul în toate celea. Parcă erau antrenaţi  într-o gară a întâietăţii aceşti copii. Pe de o parte, le stătea bine, că să cunoşti cât mai mult cu bună seamă că e lucru bun, încă şi folositor. Dar pe de altă parte, adesea ajungeau să se incomodeze unul pe altul. Mai întâi, din cauza unor mici confruntări, apoi chiar şi la certuri se ajungea uneori. Şi atunci patosul voioşiei scădea brusc, soarele parca se întrista şi se simţea în jur o răcire şi o întristare din cele care dezbină prieteniile.

Însă aşa a fost doar în primele zile. Pentru că era printre aceşti copii o fetiţă, care se deosebea de toţi ceilalţi. În primul rând, prin calmul său ferm: nicicând nu se revolta pe nimeni şi pentru nimic, n-o auzeai vreo dată să ridice glasul, n-o vedeai să se supere. Nici s-o ia înaintea altora nu se repezea, dimpotrivă, ceda smerită tuturor doritorilor întâietatea. Cu multă tragere de inimă le venea în ajutor colegilor săi, atunci când era nevoie şi ea, fetiţa, putea s-o facă.

Dar cel mai mult te impresiona la dânsa felul ei de a vorbi. Atâta blândeţe, atâta dulceaţă era în vocea ei moale, că făcea să dispară la cei din jur orice dispoziţie rea!

Odată, cineva a întrebat-o în gluma:

– Da cum le răspunzi tu celor de acasă, când te superi pe ei?

– Eu niciodată nu mă supăr, – a zis fetiţa.

Toţi au înţeles, că ea avea o educaţie cu adevărat creştinească. De aceea, în orice împrejurare s-ar fi aflat, nu folosea cuvinte aspre, urâte, tăioase, nu striga, nu insulta. Ştia bine mica creştina, că toate acestea Îl amărăsc pe Bunul Dumnezeu, pe Îngeraşul cel păzitor şi pe sfinţii ocrotitori. Îl bucură doar pe duhul cel rău, care permanent caută să-i împingă pe oameni numai la fapte rele.

Da cât e de bine, când trăieşti în linişte şi bună înţelegere cu toţi! Ne-o dovedeşte cazul cu această fetiţă liniştită, care foarte în curând devenise îndrăgită de majoritatea copiilor de pe litoral.

23.02.2011, Brescia (Italia)

Dr. conf. univ. Ana Sofroni

About bvbiblioteca

Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui ne face nemuritori.
Acest articol a fost publicat în Copiii şi lectura, lectura și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O mică povestire cu mari învăţături:

  1. Ana Sofroni spune:

    Tare m-aş bucura, dacă toţi micii cititori ar îndrăgi-o pe această fetiţă şi ar căuta să-i imite frumosul comportament.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s